Depresia si consilierea centrata pe persoana

Depresia nu se simte la fel pentru toata lumea. Pentru unii este o tristete apasatoare iar pentru altii, lipsa de energie. Pentru multi, insa, este o stare greu de explicat – se simte ceva in interior care-i impiedica sa se mai bucure de viata.

Consilierea centrata pe persoana ofera o perspectiva, poate diferita de ceea ce te-ai astepta. Ea nu vine cu solutii, ci cu intelegere. Vei intelege ce inseamna asta in cele ce urmeaza.

Mai intai, hai sa vedem ce inseamna consilierea terapeutica centrata pe persoana.

Abordarea, dezvoltata de psihologul si umanistul, Carl Rogers, are la baza o idee simpla: fiecare persoana dispune de resursele necesare pentru a creste si a se echilibra. Uneor, insa, aceste resurse sunt blocate – fie din de experiente triste de viata, fie din causa anumitor presiuni, ori poate din cauza ca am fost invatati sa ne ignoram anumite emotii.

Cum este privita depresia in aceasta abordare?

Depresia nu este doar ceva ce trebuie „eliminat”. In consilierea umanista depresia este vazuta ca un semn ca: ai pierdut contactul cu tine, ca nu iti mai recunosti emotiile sau le negi sau te-ai adaptat prea mult la ce se asteapta de la tine si mai putin la ceea ce esti cu adevarat. De aceea, scopul nu este sa „fortezi” schimbarea, ci sa creezi conditiile necesare pentru ca ea sa poata veni natural.

Mai concret, in consilierea centrata pe persoana, primul lucru important este relatia. Consiliereul creaza un spatiu in care te simti in siguranta, in care esti acceptat(a) asa cum esti, fara sa fii analizat(a) sau judecat(a), nu iti impune directii prestabilite, iti respecta ritmul.

Toate acestea sunt esentiale pentru ca sa incepi sa fii sincer(a) cu tine, sa iti dai voie sa simti emotiile si sa le permiti sa existe, fara a le indeparta sau nega.

In depresie, emoțiile pot fi confuze, estompate sau greu de exprimat. Consilierulul nu iti spune ce ar ttebui sa simti, el te ajuta sa le descoperi. Usor, usor, apare claritatea, poti identifica si acele emotii care au fost blocate.

Un alt element important in aceasta abordare este acceptarea. Acceptarea nu inseamna ca trebuie sa iti placa ceea ce simti, ci inseamna sa nu mai respingi ceea ce simti, sa iti permiti sa recunosti: „Da, asa simt acum. ” Paradoxal, tocmai aceasta acceptare deschide drumul catre schimbare.

Eugene Gendlin, o figura esentiala in psihoteraqpia umanista, creatorul metodei Focusing si colaborator apropiat al lui Carl Rogers, a aratat ca schimbarea apare atunci cand incepem sa fim in contact cu experienta noastra interioara, chiar daca este vaga sau neclara.

Consilierea centrata pe persoana te ajuta sa fii atent la ceea ce simti, te invata sa nu respingi nicio emotie imediat, sa o lasi sa existe, sa intelegi ca lucrurile pot capata claritate daca le lasi sa urmeze ritmul tau si nu un ritm impus din  exterior.

Schimbarea apare natural, nu trebuie fortata. Multi oameni au observat in sesiunile de consiliere terapeutica centrata pe persoana ca s-a produs o mai mare claritate a ceea ce simteau, au reusit sa se conecteze mai bine si mai profund cu ei insisi. Iar toate astea se intampla, nu pentru ceva sau cineva le-a impus directii spre schimbare, ci pentru ca au inceput sa se inteleaga mai bine, in ritmul lor, cu propriile resurse interioare.

Un lucru foarte important de stiut este acela ca terapia centrata pe persoana nu ofera solutii rapide, nu da sfaturi directe si nu incearca sa te repare, insa ofera un spatiu valoros pentru ca tu sa te regaesti.

Depresia nu dispare peste noapte. Este un proces care cere atentie si abordare corecta, in functie de gradul acesteia. In depresia usoara, sesiunile de terapie centrata pe persoana pot fi un real ajutor. Cand nu mai esti singur, ceva bun se intampla, este un pas inainte, uneori, suficient pentru un nou inceput.

Previous
Previous

Schimbarea reala si schimbarea de suprafata

Next
Next

Cand anxietatea nu este doar anxietate