Relatia terapeutica este profund personala, iar potrivirea intre client si terapeut sau consilier nu tine doar de competenta, ci si de conexiune, siguranta si incredere.

In spiritul terapiei centrate pe persoana, inspirată de Carl Rogers, alegerea terapeutului nu este despre „cine e cel mai bun”, ci despre unde te simti inteles si acceptat fara sa fii judecat.

**********************

Inainte de a incepe cautarea terapeutului sau consilierului potrivit opreste-te putin si intreaba-te:

Ce anume simt ca ma determina sa merg la terapie?

Simt nevoia de un spatiu sigur in care sa ma pot explora sau imi doresc metode mai structurate?

Am nevoie de un terapeut mai direct sau mai cald, mai bland?

Prefer sa fie o femeie sau un barbat?

Prefer terapia online sau fata in fata?

Cu cat vei intelege mai bine ce simti si ce iti doresti, cu atat alegerea va fi mai constienta.

**********************

De multe ori, alegerea incepe intuitiv.

Cand ai ajuns pe site-ul unui terapeut si citesti despre el si abordarea lui, simti ca rezoneaza cu tine? Felul in care el alege sa scrie poate spune multe despre stilul acestuia. Unii sunt mai tehnici, altii mai calzi si reflexivi. Este ok oricare dintre cele doua variante. Pentru ca nu este despre competitie, este vorba despre potrivire.

Competenta este un alt criteriu important la momentul alegerii.

Un terapeut este, inainte de toate, un profesionist format. Poate fi vorba de formare in psihologie, psihoterapie, terapie umanista, cognitiv-comportamentala, pshodinamica, etc.

Spre exemplu, daca te interesează terapia umanista centrata pe persoana, afla daca terapeutul are formare in aceasta directie si daca valorile lui reflecta principiile lui Carl Rogers: empatie, autenticitate si acceptare neconditionata.

Alegerea terapeutului potrivit nu este despre perfectiune. Este despre potrivire, siguranta, incredere si autenticitate.

Nu alegi doar un specialist, alegi un om in fata caruia iti vei deschide sufletul si caruia ii vei vorbi despre cele mai sensibile parti ale tale.

Pentru tine de unde incepe alagerea?

Ma astept ca un terapeut sa imi dea sfaturi clare, sa imi spuna ce fac bine si ce nu fac bine, unde trebuie sa ma corectez.

In abordarea umanista, accentul nu este pe sfaturi, pe retete, pe solutii imediate, ci pe facilitarea propriei tale claritati despre ceea ce simti, ceea ce gandesti.

Obiectivul principal este acela de a te autoexplora spre autovindecare, spre crestere si descoperire.

Daca in timpul sesiunilor ma simt inconfortabil, inseamna ca nu sunt in locul potrivit.

Adesea disconfortul vine din confruntarea cu emotii si ganduri care creeaza disconfort. Trebuie sa poti face diferenta intre disconfort productiv si lipsa de siguranta si caldura.

Merg la terapeut ca sa imi rezolv problemele care ma preocupa. Nu simt neaparat o conexiune cu el, insa nu asta este obiectivul principal.

Calitatea relatiei terapeutice este esentiala in obtinerea unor raspunsuri sincere.

Ce abordare rezoneaza cel mai bine cu tine si cu nevoile tale?

Terapia nu inseamna doar tehnici si metode. Cercetarile arata constant ca relatia terapeutica este unul dintre cei mai importanti factori in atingerea succesului in procesul terapeutic. Uneori chiar mai important decat tehnica folosita.  

In terapia centrata pe persoana, relatia este esentiala. Nu este un spatiu in care cineva „te repara”, ci un loc in care esti insotit pentru ca sa te poti explora si facand asta vei intelege mai bine emotiile si gandurile tale.

Daca nu te simti acceptat, daca te simti evaluat, judecat, progresul devine dificil, indiferent cat de calificat este terapeutul.

Ce este cel mai important pentru tine?

Una dintre cele mai frecvente fraze pe care le aud este: „Nu am vrut sa deranjez pe nimeni” sau „Ar fi trebuit sa ma descurc singur(a)” ori „Mereu mi-am zis ca altii au problema mai grave”.

In spatele acestor cuvinte se afla adesea rusine, teama de vulnerabilitate si uneori convingerea ca a cere ajutor e o dovada de slabiciune.

Din perspectiva terapiei umaniste, lucrurile stau exact invers: capacitatea de a solicita sprijin emotional este un semn de constientizare, maturitate si respect fata de sine.

De ce ne este atat de greu sa cerem ajutor?

Ar putea fi vorba de educatia bazata pe ideea ca „trebuie sa fii puternic”. Sau poate sa fie teama de a fi judecati ori convingerea ca problemele noastre „nu sunt suficient de grave”. Un alt motiv pentru care ne vine greu sa cerem ajutorul l-ar putea constitui experiente anterioare in care vulnerabilitatea nu a fost primita cu empatie.

In terapia umanista, barierele, oricare ar fi ele, sunt privite cu blandete. Pentru ca ele nu sunt defecte. Dimpotriva, ele sunt mecanisme de aparare pe care le dezvoltam in timp, pentru a ne proteja de suferinta.

A cere ajutor este un act de curaj

Uneori, primul pas catre vindecare nu este sa gasesti solutia, ci sa ai curajul sa spui:

„Am nevoie de cineva alaturi.”

Sa ai curajul sa spui: „Am nevoie de ajutor”, „Nu știu cum sa gestionez o situatie” sau „Ma simt coplesit(a)” - inseamna sa fii sincer cu tine insuti/insati.

A cere ajutor nu inseamna ca nu esti suficient de puternic(a). Inseamna ca iti recunosti limitele umane si alegi sa nu ramai blocat in lupta cu gandurile si emotiile. Mai mult decat atat, solicitarea ajutorului poate crea relatii extrem de frumoase si profunde.

Sprijinul emotional – o nevoie fundamentala

Conform viziunii umaniste, fiinta umana are o nevoie profunda de conexiune. Iar sprijinul emotional inseamna a fi ascultat fara a fi intrerupt, insemna a fi inteles fara a fi corectat. Inseamna fi acceptat fara sa ti se impuna conditii.

Cand cineva ne ofera spatiu sigur pentru a ne exprima trairile, sistemul nostru nervos se regleaza, iar claritatea interioara creste. Uneori, simplul fapt ca putem spune cuiva „Mi-e greu” produce deja o schimbare.

Sprijinul emotional este o nevoie profund umana, fireasca. Iar in perspectiva terapiei umaniste, fiecare dintre noi merita sa fie vazut, auzit si inteles.

Tu cand ai cerut ultima data ajutor?

Ma agatam de lucruri care nu imi mai serveau si care ma epuizau, fara macar sa imi dau seama. Simteam ca daca pot controla anumite situatii, asta imi va aduce liniste si confort. Credeam ca renuntarea este sinonima cu slabiciunea. Nu mai exista loc pentru ceea ce conta cu adevarat.

Am invatat ca renuntarea nu este esec. Este acceptarea realitatii si intelegerea ca nu tot ce ne dorim poate fi controlat si ca nu tot ce ne dorim este si ceea ce ne aduce implinire autentica. Am renuntat la asteptari nerealiste, la relatii sau obiceiuri care ma limitau. Am renuntat la regrete.

Conectarea la propriile valori si resurse interioare m-a facut sa inteleg ca pot renunta fara sa traiesc sentimental fricii sau abandonului. Conectarea la ceea ce sunt cu adevarat m-a facut sa inteleg ca fiecare experienta traita ma invita sa descopar ceva valoros pentru mine.

Renuntarea nu mai vine din frica sau sentimentul de vinovatie. Vine din iubire de sine. Am ales acceptarea si compasiunea pentru mine insami in momente dificile, am invatat sa am rabdare cu mine, cu ceilalti si cu procesul natural al vietii.  Am ales sa fac un pas inainte catre echilibrul emotional si implinire.

Cum se simte cand esti conectat(a) cu tine?

Daca nu putem fi concentrati, eficienti si „in priza” avem tendinta sa credem ca e ceva in neregula cu noi. Ne etichetam drept lenesi, nehotarati sau chiar indisciplinati. Si iata cum plictiseala si distragerea ajung sa fie considerate drept defecte de caracter.

Ce mesaj transmite plictiseala? Ce sta in spatele ei? Ce anume o genereaza?

Plictiseala apare atunci cand ceea ce facem nu ne ofera suficienta stimulare, sens sau provocare. Nu este un semn ca „ar fi ceva in neregula cu noi”. Ea vine ca semn al unui dezechilibru intre nevoile noastre cognitive si sarcinile pe care le avem de indeplinit.

Creierul nostru este construit sa caute noutate, sens si progres. Si cand acestea lipsesc, apare plictiseala ca un semnal care ne spune: „Aici ceva nu se potriveste.” Asta poate insemna ca, fie o sarcina este prea usoara, fie poate prea repetitiva. Ori poate pur si simplu nu vedem relevanta ei.

Prin urmare, in loc sa trecem direct la autocritica, putem incerca sa pastram o atitudine blanda fata de noi si sa ne intrebam: Ce simt ca lipseste? Sarcina pe care o am de indeplinit mi-aduce sens? Ma stimuleaza? Ma provoaca?

Plictiseala devine un instrument de reglare, nu o vina atunci cand schimbam perspectiva.

——————————————-

Distragerea pe de alta parte este considerata ca fiind negocierea permanenta a atentiei. Aceasta din urma este un mecanism dinamic. Atfel, creierul negociaza constant intre a ramane pe o sarcina si a cauta noi oportunitati. Iar distragerea face parte din acest mecanism natural.

Spre exemplu, cand ne lasam prada mrejelor telefonului sau cand suntem prinsi in tesatura miilor de ganduri, nu inseamna automat ca ne caracterizeaza o vointa slaba in a desfasura alte activitati.

De multe ori, distragerea apare pentru ca, fie ceea ce avem de facut este ambiguu sau coplesitor, fie nu avem un punct clar de pornire, fie suntem obositi ori mediul este plin de stimuli care ne solicita atentia. Distragerea este, adesea, un semnal ca sistemul nostru cognitiv este suprasolicitat sau insuficient de motivat.

Nu de putine ori auzim ca se spune: „Concentreaza-te pur si simplu.” Oricata vointa ai avea nu reusesti sa te concentrezi, pentru ca vointa nu este o resursa nelimitata. Atentia este extrem de influentata de context, de nivelul de energie, de stresul acumulat si nu doar de vointa. Imagineaza-ti ca incerci sa tii o usa inchisa in timp ce bate vantul puternic. Poate ca imposibil nu este, dar cu siguranta este obositor si nesustenabil.

————————————————

CONCLUZIE

Atat plictiseala, cat si distragerea pot fi privite ca mesaje care vin sa te ajute:

Plictiseala poate spune: „E nevoie de mai mult sens sau am nevoie de motivare.”

Distragerea poate spune: „Sarcina este confuza sau  mult prea mare pentru moment.”

Agitatia poate spune: „Sunt obosit sau stresat.”

Procrastinarea (tergiversarea, amanarea) poate spune: „Imi este teama de rezultat sau de invalidare.”

Cand curiozitatea ia locul autocriticii, relatia noastra cu atentia se schimba. In loc sa ne straduim sa ramanem blocati pe o sarcina, putem ajusta dimensiunea acesteia, claritatea pasilor pe care trebuie sa-i facem, nivelul de dificultate sau mediul extern.

Schimbarea de perspectiva este esentiala. Atentia nu este o proba de caracter, ci un sistem de reglare. Nu este despre „a fi suficient de bun”, ci despre a crea conditii mai bune pentru tine.

Data viitoare cand te surprinzi plictisit/a sau distras/a, incearca sa nu te etichetezi.  Fii bun/a cu tine si intreaba-te:

Ce mesaj imi transmite aceasta stare? Ce schimbare pot face acum? Am nevoie de o pauza sau de mai multa claritate?

Plictiseala si distragerea nu sunt dovezi ca ai o problema. Sunt indicii ca ceva trebuie recalibrat. Iar cand incepei sa le accepti si le asculti in loc sa le repingi sau sa te critici, concentrarea nu va mai fi o lupta permanenta si extrem de epuizanta, ci un proces mai natural si mai uman.

Plictiseala si distragere?! Ajuta-le sa lucreze pentru tine si nu impotriva ta.

Uneori anxietatea nu se simte doar ca o emotie. Se simte ca un zgomot constant in fundalul vietii - o tensiune in piept dimineata, ganduri care nu te lasa sa dormi, senzatia ca trebuie mereu sa fii atent sa nu gresesti.

Vine intrebarea fireasca: De ce sunt asa?

Multi incearca sa lupte cu anxietatea. Cauta modalitati ca sa o controleze, sa o reduca, sa o opreasca. Incearca sa gandeasca pozitiv, incearca sa fie mai organizati, mai disciplinati, mai puternici. Anxietatea nu este ceva ce trebuie doar eliminat. Anxietatea este un mesaj, o presiune invizibila care incearca sa iti comunice ceva.

Pentru multe persoane, anxietatea apare intr-un context in care exista o presiune constanta de a fi „cum trebuie” – sa nu greseasca, ss fie suficiente de bune, sa nu deranjeze. In timp, aceasta presiune poate deveni atat de normala incat nici nu mai este observata. Corpul continua sa o simta, mintea continua sa o simta.

Anxietatea apare cand persoana incepe sa se indeparteze de propriile nevoi, de propriile emotii, atunci cand uita care ii sunt propriile limite.

…………………………………………..

Terapia centrata pe persoana, inspirata de munca psihologului Carl Rogers, porneste de la o idee simpla, dar profunda: fiecare persoana are in interior resurse pentru crestere si echilibru. Ceea ce lipseste adesea nu sunt solutiile, ci un spațui sigur in care cineva sa poata fi ascultat cu adevarat si in care sa simta ca nu este nevoie sa ascunda nicio emotie pe care o traieste. Intr-o astfel de relatie terapeutica, apare ceva ce multi oameni nu au experimentat suficient: acceptarea fara judecata.

Uneori schimbarea incepe sa se simta foarte subtil. Apoi persoana incepe treptat sa observe lucruri pe care inainte le ignora: propriile nevoi pe care le-a pus mereu pe locul doi, teama de a nu fi respinsa, lipsa autovalidarii.

Si pe masura ce aceste lucruri devin constiente, anxietatea incepe sa capete justificare. Persoana incepe sa inteleaga ca anxietatea transmite un semnal, acela ca ceva din interior cere atentie, ca lipseste reconectarea cu sine.

…………………………

In terapia centrata pe persoana, schimbarea nu vine din presiune sau control. Vine dintr-un proces de reconectare. Persoana incepe sa isi recunoasca emotiile, sa isi accepte vulnerabilitatea, sa restabileasca treptat limitele. Reuseste poate pentru prima data sa spuna „nu” fara sa se simta vinovata. Reuseste poate pentru prima sa isi permita sa nu fie perfecta.

Pe masura ce aceasta autenticitate creste, tensiunea interioara incepe sa scada. Drept urmare, anxietatea incepe sa se diminueaze nu pentru ca a fost „invinsa”, ci pentru ca nu mai este singurul mod prin care interiorul incearca sa fie auzit.

Anxietatea poate fi considerata un punct de plecare catre un nou inceput.

Cum ar arata viata ta daca ti-ai da voie sa fii tu asa cum esti si nu cum trebuie „sa fii”?

Increderea in sine determina atat felul in care luam decizii, cat si relatiile cu ceilalti si modul in care ne raportam la provocarile vietii. Increderea in sine poate fi recastigata sau construita si dezvoltata in timp.

Sa credem in capacitatea noastra de a face fata situatiilor neplacute din viata si de a le putea gestiona cat mai bine, nu inseamna sa fim perfecti. Nu inseamna sa nu avem indoieli. Inseamna sa avem o relatie sanatoasa cu noi insine si sa devenim constienti de resursele interioare propri.

Dialogul interior – rolul lui in influentarea increderii in sine

Dialogul interior are o influenta foarte mare asupra increderea in sine. Daca ne spunem frecvent lucruri precum „nu sunt suficient de bun(a)” sau „nu pot face asta”, aceste afirmatii se transforma in timp in convingeri care limiteaza.

Primul pas spre schimbare este sa incercam sa le inlocuim cu unele mai realiste, ca de exemplu: „Nu trebuie sa fie perfect.”, „Am mai experimentat situatii grele.”

Obiective mici si posibile

Cand experimentam reusite, oricat de mici ar fi ele, increderea in sine creste. Cu pasi mici increderea de sine poate fi recastigata.

In practica, asta poate insemna: sa incepem o activitate noua sau sa finalizam o activitate inceputa si amanata. Fiecare pas mic va contribui la recastigarea, construirea  sau dezvoltarea increderii in sine.

Acceptarea greselilor

Este foarte usor sa ne pierdem increderea in noi atunci cand comitem greseli. Insa greselile sunt parte din procesul de invatare si dezvoltare.

Fiecare experienta trebuie luata ca pe o oportunitate de a invata ceva nou si nu ca pe o ocazie de a ne critica.

Sa avem grija de noi

Este bine stiut faptul ca starea noastra fizica are o influenta mare aspura starii emotionale. Cand suntem odihniti, cand facem miscare, cand mancam ce ne place sau cand alegem activitati care ne relaxeaza si ne aduc bucurie, starea generala se schimba, ne simtim mai bine si implicit imaginea de sine este una pozitiva.

Oamenii care ne sustin neconditionat

Oamenii care ne incurajeaza si ne acepta asa cum suntem au un rol important in procesul nostru de redescoperire a propriilor resurse interioare. Sa incercam sa ne incojuram cat mai mult posibil de astfel de oameni.

La polul opus sunt oamenii care ne critica constant, care incearca sa ne controleze sau care nu ne stimuleaza creativitatea sau  care ne stagneaza evolutia. Sa incercam sa reconfiguram limitele in aceste situatii.

Consilierea  - un spatiu pentru autoexplorare

In anumite situatii, lipsa increderii in sine poate fi influentata si de experiente trecute, de critici frecvente, de relatii sau de perioade dificile din viata. In aceste cazuri, sa apelam la sedinte de consiliere inseamna a ne oferi oportunitatea de a explora experientele, emotiile si de a ne descoperi intr-un spatiu sigur si plin de compasiune.

Procesul de consiliere ne poate ajuta sa intelegem mai bine emotiile, sa ne dezvoltam autocunoasterea, autoacceptarea, compasiunea si nu in ultim rand sa construim o relatie cu noi insine mai buna si mai sanatoasa.

Ce beneficii ar putea aduce o consiliere cu abordare centrata pe persoana?

In primul rand, o mai buna intelegere a emotiilor. Apoi se poate observa o crestere a autonomiei si a responsabilitatii personale. Pe parcursul procesului se observa un mai bun echilibru interior si o crestere a capacítatii  de a gestiona stresul. Pentru ca in cele din urma sa simtim ca devine mai usor sa construim o relatie mai buna cu noi insine.

CONCLUZIE

Increderea in sine se construieste prin experiente, prin reflecti, prin grija fata de noi insine. Cu pasi mici, cu rabdare, cu deschidere catre schimbare, putem dezvolta o relatie mai buna cu noi insine valorificand propriul nostru potential.

Detinem resurse interioare valoroase. Avem nevoie sa ne oferim timp si spatiu pentru a le constientiza.

Daca simti ca ai nevoie de sprijin poti programa prima sedinta de consiliere online gratuita sau poti citi articolele mele despre gestionarea anxietatii, sprijin emotional, distragere si plictiseala, dezvoltare personala si multe alte subiecte interesante pentru tine.

Ghid pentru dezvoltarea personala

Pentru dezvoltare personala si echilibru emotional este important a intelege care este diferenta dintre stima de sine si increderea in sine.

Am abordat intr-un articol anterior subiectul incredere in sine. Am simtit ca ar fi bine sa readuc in discutie subiectul respectiv, alaturi de stima de sine. Desi ele inseamna lucruri diferite, ele se influenteaza reciproc. O stima de sine buna va asigura baza pentru a dezvolta incredere in propriile abilitati.

Sunt persoane care cred ca stima de sine si increderea in sine este acelasi lucru. Adesea se folosesc cele doua sintagme ca fiind sinonime. In realitate, inseamna doua lucruri diferite, asa cum am afirmat anterior. Citeste mai departe pentru a intelege care este diferenta dintre stima de sine si increderea in sine. Afla cum le poti dezvolta si cum consilierea individuala online te poate ajuta sa devii mai echilibrat si mai sigur pe tine.

Stima de sine

Perceptia si valoarea pe care le ai asupra propriei persoane se numeste stima de sine. Modul in care te raportezi la viata, la ceilalti si la propriile decizii este in influentat de stima de sine. Persoanele cu un nivel ridicat de stima de sine se accepta cu asa cum sunt, cu defecte si calitati si nu depind in foarte mare masura de validarea celorlalti.

Daca ai o stima de sine ridicata atunci inseamna ca:

• nu te demoralizezi atunci cand faci greseli

• reuesesti sa creezi relatii echilibrate si sanatoase

• nu simti nevoia sa te compari constant cu altii

Stima de sine raspunde la intrebarea „Cine sunt eu?”

Increderea in sine

Credinta ca poti sa realizezi anumite lucruri sau sa faci fata provocarilor se numeste incredere in sine. Astfel ca, spre deosebire de stima de sine, increderea in sine este mai mult orientata spre actiune si competenta decat spre valoarea personala.

Daca ai dezvoltat o buna incredere in tine inseamna ca:

• poti sustine fara prea mari dificultati o prezentare sau un interviu, spre exemplu

• abordezi provocarile cu optimism si calm

• te poti adapta cu usurinta la situatii noi.

Increderea in sine raspunde la intrebarea „Ce pot face?”.

Increderea acumulata prin experiente si realizari poate creste sentimentul propriei valori. Insa, atentie! Poti avea incredere intr-o anumita abilitate profesionala, dar sa ai o stimă de sine scazuta, ceea ce poate afecta viata personala sau relatiile.

PASI PENTRU A CRESTE STIMA DE SINE

Accepta-ti imperfectiunile si greselile

Fii bun(a) si bland(a) cu tine

Constientizeaza-ti realizarile

Seteaza limite sanatoase in relatii

PASI PENTRU A CRESTE INCREDEREA IN SINE

Exerseaza abilitatile si cunostintele pe care vrei sa le dezvolti

Stabileste obiective mici si realizabile pentru a acumula succese constante

Considera greselile ca oportunitati pentru a invata.

CONCLUZIE

Stima de sine iti ofera o baza solida, iar increderea in sine te ajuta sa actionezi si sa obtii rezultate reale.

Daca simti ca ai nevoie de sustinere pentru a-ti consolida stima si increderea, consilierea individuala online poate fi un pas inainte pentru o viata mai buna, mai echilibrata si mai autentica.

Afla ce este asertivitatea si descopera cum consilierea individuala online te poate ajuta sa devii o persoana mai increzatoare si mai echilibrata.

Ce este asertivitatea?

Asertivitatea este definita ca fiind abilitatea de a-ti exprima nevoile, dorintele si opiniile intr-un mod clar si respectuos, fara a fi agresiv sau pasiv.  Rolul ei este de a-ti proteja drepturile si valorile personale si sa comunici autentic.

Care sunt trasaturile unei persoane asertive?

O persoana asertiva:

• vorbeste clar si direct, fara a jigni

• isi exprima emotiile si nevoile intr-un mod echilibrat

• respecta atat propriile drepturi si sentimente, cat si pe ale celorlalti

Pasivitate, agresivitate si asertivitate

O persoana cu un comportament pasiv evita conflictele, nu spune ce simte, acumuleaza frustrari.

O persoana cu un comportament agresiv isi impune punctul de vedere si ii poate rani pe ceilalti.

O persoana asertiva poate comunica ceea ce simte, intr-un mod clar si respecta atat propriile drepturi cat si pe ale altora.

Echilibrul intre pasivitate si agresivitate inseamna asertivitate, permitandu-i persoanei sa comunice eficient si sa construiasca relatii frumoase si sanatoase.

Beneficiile pe care le aduce asertivitatea sunt evidente:

Relatii echilibrate si sanatoase in care oamenii te respecta pentru claritatea si sinceritatea ta.

Un alt beneficiu al asertivitatii este acela ca reduce stresul si frustrarea. Stii cum sa spui ce simti inainte ca resentimentele sa se acumuleze.

De asemenea, asertivitatea creste stima de sine si increderea in sine. Iti cunosti bine drepturile si le respecti.

Nu in ultimul rand, o persoana asertiva poate lua decizii corecte si asumate. Stie cand sa spuna „DA” si cand sa spuna „NU”.

CUM POTI DEVENI MAI ASERTIV(A)

• incepe sa exprimi mai clar nevoilor pe care le ai

• foloseste exprimari de tipul: „Eu simt…”, „Am nevoie de…”, „As aprecia daca…”.

• invata sa spui „NU” fara a simti vinovatie. „Nu pot sa fac asta acum, dar iti multumesc ca …..”

• invata sa-ti gestionezi emotiile si ramai calm(a)

• mentine tonul vocii scazut

• nu exagera in exprimarea prin gesturi

• afiseaza o postura sigura

CONCLUZIE

Asertivitatea te ajuta sa iti imbunatatesti comunicarea, sa iti respecti limitele si sa gestionezi mai bine situatiile dificile.

Atunci cand simti ca ai nevoie de sprijin, apeleaza la consiliere individuala online. Te poate ajuta sa exersezi raspunsuri asertive si sa gestionezi situatiile dificile din viata personala si profesionala.

Mitul: „Terapeutul doar asculta si atat”

Multi oameni isi imagineaza ca terapeutul este un ascultator pasiv, ca el doar da din cap si spune din cand in cand „inteleg”. Aceasta imagine simplificata creeaza impresia ca terapia nu aduce valoare reala.

In realitate, un terapeut nu este doar un ascultator pasiv.

Terapeutul este pregatit sa observe tipare de gandire, emotii si comportamente care uneori nu sunt evidente pentru persoana care le traieste. Terapeutul pune intrebari, ofera perspective noi, aplica tehnici care ajuta la intelegerea si schimbarea modului in care o persoana se raporteaza la problemele sale.

Terapia este un proces activ si colaborativ. Ascultarea este doar un pas. Adevarata valoare vine din ghidarea, clarificarea si instrumentele pe care terapeutul le ofera pentru a facilita schimbarea.

Mitul: „Terapia dureaza ani intregi”

Unul din motivele pentru care oamenii evita terapia esta convingerea ca, odata inceputa, aceasta va dura ani de zile. Si sigur ca, pentru unii, ideea de a investi atat de mult timp intr-un proces terapeutic poate parea extrem de descurajanta.

In practica, durata terapiei depinde foarte mult de obiectivele persoanei si de tipul de interventie folosit. Exista si terapii pe termen scurt, care sunt concentrate pe o problema specifica si care pot dura doar cateva luni sau chiar doar cateva sedinte,

Exista si situatii in care, pentru unele persoane terapia poate presupune un proces mai lung. Dar pentru altele este suficient un numar limitat de intalniri pentru a obtine claritate si a identifica instrumentele necesare pentru o stare de mai bine.

Terapia nu este neaparat un angajament pe viata. Terapia este un sprijin emotional adaptat nevoilor fiecaruia.

Mitul: „Terapia este doar pentru persoane cu probleme foarte mari”

Unul dintre cele mai raspandite mituri pare sa fie acela ca doar persoanele cu probleme psihologice severe au nevoie de terapie. Aceasta idee ii face pe multi oameni sa creada ca dificultatile prin care trec „nu sunt destul de grave” pentru a cere ajutor.

Realitatea este ca terapia este un proces util si benefic pentru multe situatii: stres, confuzie profesionala sau personala, dificultatii in relatii, perioade de tranzitie sau dorinta de dezvoltare personala. Terapia a inceput sa fie privita tot mai mult ca o forma de preventie pentru echilibrul emotional si nu doar ca interventie in situatii extreme.

A merge la terapie nu inseamna intotdeauna ca „ceva este in neregula cu tine”. De multe ori inseamna, pur si simplu, ca iti doresti sa te intelegi pe tine si pe ceilalti mai bine si sa traiesti mai conecat cu tine si mai echilibrat.

In ritmul rapid al vietii de zi cu zi, adesea avem tendinta sa pierdem contactul cu ceea ce conteaza cu adevarat pentru noi. Responsabilitatile, asteptarile celorlali si presiunea de a „face fata” ne pot indeparta treptat de propriile nevoi, emoții si valori.

Continuam sa mergem inainte, dar in interior incepe sa se simta o anume confuzie, o oboseala sau un sentiment subtil ca ceva lipseste, ca ceva nu este in armonie cu noi insine.

Cand ramanem conectati la valorile personale, deciziile pe care le luam devin mai clare, relatiile mai autentice, iar viata capata mai mult sens si se indreapta spre o directie mai clara.

Conectarea cu sinele nu este intotdeauna usoara. Uneori avem nevoie de putin timp si spatiu, pentru reflexie si ascultare sincera.

Consilierea centrata pe persoana, o abordare dezvoltata de psihologul Carl Rogers, este o forma de consiliere care pune in centru atentiei experienta ta, ritmul tau si capacitatea ta naturala de crestere si schimbare.

Ascultarea activa, acceptarea neconditionata si empatia sunt conditii suficiente pentru o reconectare cu noi insine, cu valorile noastre, pentru o reactivare constienta a resurselor noastre interioare. Sa mergem la consiliere inseamna sa ne oferim oportunitatea de a ne cunoaste mai bine, de a ne intelege directia spre care simtim ca vrem sa ne indreptam.

Sa avem curajul sa alegem ce este important pentru noi este si vulnerabilitate si responsabilitate.

O viata traita in echilibru cu noi insine incepe cu o intrebare simpla: „Ce conteaza cu adevarat pentru mine?”

In ultimii ani, terapia a devenit un subiect din ce in ce mai prezent. Oamenii vorbesc mai des despre emotii, despre anxietate, despre nevoia de sens, despre autenticitate. Pentru unii, acest fenomen pare o „moda” — un trend alimentat de retele sociale si discursuri despre dezvoltare personala. Pentru altii, insa, terapia este o intoarcere fireasca spre sine, o nevoie profunda de a intelege si de a se reconecta cu propria viata interioara.

Termeni precum „trauma”, „anxietate” sau „vindecare” sunt adesea preluati cu usurinta in limbajul uzual si pot crea impresia ca terapia este doar o eticheta moderna pentru framantari vechi.

Terapia nu este o solutie „la moda” pentru probleme trecatoare. Terapia este un spatiu in care omul isi permite sa fie sincer cu sine. Este locul in care poate sa isi adreseze intrebari pe care altfel le evita. „Cine sunt eu?”, „Ce simt cu adevarat?”, „De ce sufar?” — sunt intrebari pe care, in cadrul terapiei, le poate rosti fara teama.

Intr-o lume orientata spre performanta si, poate, din ce in ce mai mult spre validare externa, ajungem sa pierdem usor contactul cu sinele. Ne concentram mai mult pe a functiona si mai putin pe a simti. Suntem preocupati mai mult de a raspunde asteptarilor altora si mai putin de propriile nevoi.

Terapia nu ar trebui sa fie nici lux, nici moda. Terapia ar trebui sa fie vazuta ca o igiena emotionala. O intalnire sincera cu sinele.

A alege sa mergi la terapie este un semn ca incepi sa fii mai atent cu tine. Inseamna ca, a trai pe pilot automat nu mai este o optiune viabila pentru tine. Mai mult, ca vrei sa intelegi care sunt tiparele care se tot repeta, care sunt relatiile care dor, care sunt golurile care persista.

A alege sa mergi la terapie este si un semn de curaj. Autoexplorarea nu este mereu confortabila. Adesea presupune curajul de a recunoaste la tine lucruri pe care poate le-ai evitat mult timp. Paradoxal, tocmai in aceasta intalnire sincera se naste posibilitatea schimbarii, o schimbare naturala, reala si reconfortanta.

Pentru unii terapia incepe ca o curiozitate sau ca un pas influentat de context. Pentru ca, mai apoi, sa devina un proces profund de reconectare cu sine. Si nu este vorba despre o versiune idealizata a sinelui. Este vorba despre o reconectare cu versiunea reala, uneori fragila, dar extrem de valoroasa.

Terapia nu ofera retete si nici nu promite fericirea. In schimb, ea poate fi locul in care tu iti acorzi sansa de „a fi”, de „a simti” si nu doar de „a face”.

Intr-o lume in care suntem incurajati sa fim orice altceva, mai putin ceea ce suntem cu adevarat, o intalnire terapeutica nu poate fi o moda.

Cand calitatile persoanei de langa tine nu-ti mai servesc la fel de mult ca la inceput.

Inceputul unei relatii aduce un soi de aer magic, iar ceea ce ne atrage la celalalt pare aproape magnetic. Felul de a fi, de a vorbi, de a simti - toate vin ca un raspuns la ceva din noi. Calmul pe care-l apreciem la celalalt ne aduce linistea de care aveam nevoie. Sau poate ca energia pe care o are ne scoate dintr-o apatie indelung traita. Poate ca atitudinea protectoare pe care o manifesta ne ofera, poate pentru prima data, sentimentul de siguranta.

Cu timpul, insa, ceva se schimba. Tot ce la inceput parea ca este exact ce aveam nevoie incepe sa nu mai fie suficient. Sau, uneori, chiar sa ne incomodeze.

Linistea o percepem ca fiind distanta. Grija este perceputa drept dorinta de control. Stabilitatea si siguranta devin monotone si seci.

Ajungem, inevitabil sa ne intrebam: Ceea ce m-a atras la inceput nu mai este ceea ce am nevoie acum?

Primul impuls este, de multe ori, sa ajungem rapid la raspunsuri de genul: „m-am schimbat eu” sau „s-a schimbat el/ea”.

Adevarul rezida intr-o intelegere mai clara a ceea ce ne determina sa alegem o persoana sau alta. Nu intram intamplator in relatii. Facem, de cele mai multe ori, alegeri pornite din nevoi neimplinite, din rani nevindecate, din dorințe pe care uneori nici nu le constientizam. Iar ceea ce ne-a facut bine la inceput a fost, probabil, exact ceea ce aveam nevoie atunci. Insa odata cu noi si nevoile noastre se schimba.

Daca la inceput aveam nevoie de siguranta, acum poate avem nevoie doar de mai mult spatiu pentru noi.

Daca aveam nevoie de cineva care sa ne ghideze, acum simtim nevoia sa ne exprimam liber propriile alegeri.

Daca aveam nevoie de liniste, acum avem nevoie de alta dinamica a relatiei. Iar toate astea nu inseamna ca celalalt a devenit „mai putin bun”. Inseamna, poate, ca am ajuns sa ne auzim pe noi insine mai mult si mai clar.

Este un moment delicat, atunci cand incepem sa vedem ca nu mai e doar despre ce a fost frumos, ci si despre ce lipseste acum. Este un moment de rascruce, in care ne intrebam: Continuu sa incerc sa ma agat de ce a fost? Accept constient ce este acum?

Niciuna dintre variante nu pare sa fie o alegere usoara.

Sigur ca nu toate relatiile in care apare aceasta schimbare isi gasesc finalul. Unele pot evolua in directia buna prin conversatii reale, prin ajustari, prin dorinta ambilor parteneri de a evolua impreuna - cu reciproca sinceritate.

Este reconfortant si recompensator sa putem spune, cu deplina asertivitate, „ceea ce aveam nevoie atunci nu mai este ceea ce am nevoie acum.”

Uneori, iubirea nu dispare, iubirea se schimba si ne arata ca este chiar mai puternica, pentru ca noi suntem mai pregatiti sa o primim si sa o oferim.

Multi oameni ajung la terapie abia dupa ani si ani de suferinta. Si asta se intampla nu pentru ca nu ar avea nevoie mai devreme, ci pentru ca exista mai multe bariere emotionale si sociale care ii determina sa amane sa faca acest pas.

In unele cazuri, multe probleme par a fi temporare. Oamenii isi spun ca este doar o perioada stresanta sau ca lucrurile se vor rezolva de la sine. Asa se face ca aleg sa mearga mai departe fara ajutor, chiar daca problemele se dovedesc a nu fi temporare.

In alte cazuri, o problema care dureaza mai mult timp ajunge sa devina o stare „normala”. Persoanele ajung sa se obisnuiasca fie cu anxietatea, fie cu tristetea sau cu tensiunile din relatii si ajung sa creada ca asta este normal, ca asa este viata.

Pentru altii, a merge la terapie inseamna sa admita ca trec printr-o perioada dificila. Acest lucru poate fi greu de acceptat, mai ales intr-o cultura in care vulnerabilitatea este, de cele mai multe ori, perceputa ca fiind o dovada de slabiciune.
Sunt si situatii in care unii oameni nu stiu exact ce se intampla intr-un proces terapeutic sau cum ii poate ajuta. Din acest motiv, terapia nu devine o optiune reala atunci cand apar probleme.

Punctul culminant coincide cu momentul in care durerea devine prea mare. Sunt persoane care ajung la terapie atunci cand simt ca metodele lor obisnuite de gestionare a problemelor nu mai functioneaza. Ajung sa ceara sprijin fie cand apare o criza emotionala puternica, fie cand se acumuleaza multe probleme greu de gestionat, ori cand are loc un eveniment care vine si creeaza dezechilibre majore, greu de sustinut de unul singur.

Cu cat un proces terapeutic incepe mai devreme, cu atat devine mai eficient si mai usor. Cu toate acestea, chiar si dupa ani de suferinta procesul terapeutic poate fi un real ajutor - pentru o mai buna intelegere a emotiilor, pentru mai multa claritate in luarea deciziilor, pentru a gasi moduri noi si mai sanatoase de a face fata greutatilor vietii, pentru a trai mai constient si pentru o stare interioara de mai bine.

Depresia nu se simte la fel pentru toata lumea. Pentru unii este o tristete apasatoare iar pentru altii, lipsa de energie. Pentru multi, insa, este o stare greu de explicat – se simte ceva in interior care-i impiedica sa se mai bucure de viata.

Consilierea terapeutica centrata pe persoana ofera o perspectiva, poate diferita de ceea ce te-ai astepta. Ea nu vine cu solutii, ci cu intelegere. Vei intelege ce inseamna asta in cele ce urmeaza.

Mai intai, hai sa vedem ce inseamna consilierea centrata pe persoana.

Abordarea, dezvoltata de psihologul si umanistul, Carl Rogers, are la baza o idee simpla: fiecare persoana dispune de resursele necesare pentru a creste si a se echilibra. Uneor, insa, aceste resurse sunt blocate – fie din de experiente triste de viata, fie din causa anumitor presiuni, ori poate din cauza ca am fost invatati sa ne ignoram anumite emotii.

Cum este privita depresia in aceasta abordare?

Depresia nu este doar ceva ce trebuie „eliminat”. In consilierea umanista depresia este vazuta ca un semn ca: ai pierdut contactul cu tine, ca nu iti mai recunosti emotiile sau le negi sau te-ai adaptat prea mult la ce se asteapta de la tine si mai putin la ceea ce esti cu adevarat. De aceea, scopul nu este sa „fortezi” schimbarea, ci sa creezi conditiile necesare pentru ca ea sa poata veni natural.

Mai concret, in consilierea centrata pe persoana, primul lucru important este relatia. Consiliereul creaza un spatiu in care te simti in siguranta, in care esti acceptat(a) asa cum esti, fara sa fii analizat(a) sau judecat(a), nu iti impune directii prestabilite, iti respecta ritmul.

Toate acestea sunt esentiale pentru ca sa incepi sa fii sincer(a) cu tine, sa iti dai voie sa simti emotiile si sa le permiti sa existe, fara a le indeparta sau nega.

In depresie, emoțiile pot fi confuze, estompate sau greu de exprimat. Consilierulul nu iti spune ce ar ttebui sa simti, el te ajuta sa le descoperi. Usor, usor, apare claritatea, poti identifica si acele emotii care au fost blocate.

Un alt element important in aceasta abordare este acceptarea. Acceptarea nu inseamna ca trebuie sa iti placa ceea ce simti, ci inseamna sa nu mai respingi ceea ce simti, sa iti permiti sa recunosti: „Da, asa simt acum. ” Paradoxal, tocmai aceasta acceptare deschide drumul catre schimbare.

Eugene Gendlin, o figura esentiala in psihoteraqpia umanista, creatorul metodei Focusing si colaborator apropiat al lui Carl Rogers, a aratat ca schimbarea apare atunci cand incepem sa fim in contact cu experienta noastra interioara, chiar daca este vaga sau neclara.

Consilierea terapeutica centrata pe persoana te ajuta sa fii atent la ceea ce simti, te invata sa nu respingi nicio emotie imediat, sa o lasi sa existe, sa intelegi ca lucrurile pot capata claritate daca le lasi sa urmeze ritmul tau si nu un ritm impus din  exterior.

Schimbarea apare natural, nu trebuie fortata. Multi oameni au observat in sesiunile de consiliere terapeutica centrata pe persoana ca s-a produs o mai mare claritate a ceea ce simteau, au reusit sa se conecteze mai bine si mai profund cu ei insisi. Iar toate astea se intampla, nu pentru ceva sau cineva le-a impus directii spre schimbare, ci pentru ca au inceput sa se inteleaga mai bine, in ritmul lor, cu propriile resurse interioare.

Un lucru foarte important de stiut este acela ca terapia centrata pe persoana nu ofera solutii rapide, nu da sfaturi directe si nu incearca sa te repare, insa ofera un spatiu valoros pentru ca tu sa te regaesti.

Depresia nu dispare peste noapte. Este un proces care cere atentie si abordare corecta, in functie de gradul acesteia. In depresia usoara, sesiunile de terapie centrata pe persoana pot fi un real ajutor. Cand nu mai esti singur, ceva bun se intampla, este un pas inainte, uneori, suficient pentru un nou inceput.

Simti uneori o neliniste fara un motiv clar? Ai momente in care gandurile nu se opresc si iti este greu sa te relaxezi? S-ar putea sa fie vorba despre anxietate.

Ce este anxietatea?

Anxietatea este o stare de tensiune interioara care apare atunci cand simtim ca ceva nu este in siguranta, chiar daca nu exista un pericol real in acel moment. Este o teama proiectata pe un eveniment viitor.

Ceea ce simti este o reactie normala a corpului, dar poate deveni coplesitoare atunci cand apare frecvent.

Care sunt semnele care ti-ar putea indica faptul ca te confrunti cu anxietate?

Fiecare persoana simte anxietate diferit, dar sunt totusi cateva semne frecvente:

- gnduri repetitive care nu se opresc

- senzatie de neliniste sau agitatie

- dificultate de concentrare

- oboseală constanta

- tensiune in corp

- probleme cu somnul

Uneori, anxietatea apare ca o stare continua de disconfort.

De ce apare anxietatea?

De multe ori, anxietatea este legata de:

- stres acumulat

- presiuni zilnice

- emotii neexprimate

- nevoia de control

Mintea incearca sa gestioneze ceva ce pare prea mult.

Ce poti face?

Solutii rapide nu exista, dar sunt cateva lucruri care pot ajuta:

1. Observa ce simti, fara sa te judeci Uneori, doar faptul ca iti dai voie sa simti poate face o diferenta.

2. Ofera-ti momente de pauza reale, nu doar distrageri

3. Incearca sa reduci nivelul de suprasolicitare

4. Vorbeste cu cineva care iti poate oferi sprijin emotional. Nu trebuie sa treci singur(a) prin asta.

Sunt situatii in care partenerul sau partenera pare sa se fi schimbat: comunica mai bine, devine mai atent(a) sau respecta promisiuni. Sigur ca in prima instanta, bucuria este mare, dar ulterior apare intrebarea fireasca: este aceasta schimbare reala sau doar de suprafata, este oare motivata de frica de a pierde relatia?

O schimbare autentica are consistente pe termen lung. O schimbare reala se mentine chiar si in momente de stres sau conflict.

Oamenii care se schimba cu adevarat actioneaza in concordanta cu cine sunt si cu ceea ce cred. Sa zicem ca partenerul tau sau partenera ta obisnuia sa critice orice decizie pe care o luai. Daca acum ofera feedback constructiv si te sustine in alegeri, pentru ca isi respecta valorile legate de respect si empatie, schimbarea se poate considera a fi una reala, autentica.

Schimbarea reala implica recunoasterea greselilor si efortul de a le corecta. In loc sa spuna „Imi pare rau, am gresit”, si sa repete comportamentul, partenerul sau partenera incearca sa inteleaga ce a provocat problema si incearca sa faca ajustari concrete.

O transformare autentica nu se rezuma la gesturi externe. In loc sa-ti faca surprize doar pentru a te impresiona, incepe sa fie atent sau atenta la nevoile tale zilnice — intreaba cum te simti, iti respecta limitele si se implica sa iti fie alaturi fara ca sa fie nevoie sa i se ceara asta.

Cand schimbarea este de suprafata?

1. Isi insuseste comportamente selective. Schimba doar ceea ce observi tu. Devine atent(a) doar in prezenta ta sau in prezenta altora.

2. Totul se transforma in perfectiune intr-un timp foarte scurt: Schimba totul peste noapte, fara a urma un proces intern de reflectie.

Spre exemplu: incepe sa fie „perfect(a)” imediat dupa o cearta, dar nu intelege motivul real al comportamentelor trecute.

3. Reapar tiparele vechi, anumite comportamente revin in momente de stres sau certuri. Partenerul  sau partenera revine la critica sau ignorare.

4. Schimbarea este folosita pentru a te ține aproape, nu pentru ¨ creste¨ impreuna. Este o forma de manipulare subtila.

Spre exemplu: Afirma: „M-am schimbat pentru tine” cu scopul de a-ti manipula deciziile.

Cum se poate gestiona situatia?

Observa cu rabdare. Schimbarea autentica se demonstreaza în timp. Nu te grabi sa crezi doar pentru ca iti doresti sa fie adevarat.

Comunica deschis. Conversatiile sincere despre comportamente si asteptari clarifica intentiile partenerului sau partenerei. Adreseaza intrebari fara a face acuzatii, de genul: „Am observat ca ai inceput sa ma asculti mai mult. Cum te simti cand faci asta?”

Asculta-ti emotiile. Incearca sa stai cu ele si sa intelegi ce mesaje iti transmit.

Ofera si cere spatiu pentru crestere. Transformarea reala presupuene timp si libertate de a gresi. Evaluarea schinbarii trebuie sa fie una graduala.

Da, oamenii se pot schimba, dar adevarata transformare necesita reflectie, constientizare si efort interior. Schimbarea de suprafata, motivata uneori de frica de a pierde partenerul, este adesea temporara si poate fi chiar daunatoare.

Cu rabdare, cu o observarea atenta și o comunicarea sincera, se poate distinge intre transformarea autentica si comportamentul de suprafata si se pot lua decizii clare in si pentru relatie.